1 Ilie, tișbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel al cărui slujitor sunt, că în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”

Ilie. Aici începe o nouă secţiune a cărţii Regilor, cu totul diferită în spirit de cea de mai înainte. În locul câtorva fapte reci, cu privire la domniile rele ale împăraţilor, dăm acum peste o expunere a unora din cele mai mişcătoare fapte ale celui mai mare dintre profeţi. Întâmplările sunt amănunţit şi viu prezentate, pline de frumuseţe spirituală şi instruire morală. Ilie apare pe scenă ca un om cu o misiune urgentă de la Dumnezeu. Ceasul este un moment de criză. Păcatul năpădise ţara şi dacă nu era oprit, totul avea să se năruie într-o ruină tragică. Ilie întâmpină vrăjmaşul ca un luptător curajos pentru Dumnezeu, dând mărturie pentru El, prin cuvânt şi fapte, ducând o viaţă retrasă sau stând curajos pe înălţimea Carmelului, cerând foc din cer şi mânuind sabia răzbunării în uciderea profeţilor lui Baal. În timp ce captivanta istorioară desfăşoară raportul ei despre curaj, credinţă, fidelitate uimitoare, afecţiune amabilă sau despre zel conştiincios în slujba lui Dumnezeu, este imposibil a nu vedea în profet un simbol al unui Ilie şi mai mare care avea să vină (Matei 17:10-12). Numele de Ilie se potriveşte profetului pentru misiunea lui. El înseamnă Iehova este Dumnezeul meu.

Din locuitorii Galaadului. Căminul lui Ilie era în Galaad, la răsărit de Iordan, localizarea exactă a cetăţii lui de origine nu este cunoscută.

A zis lui Ahab. Istoria lui Ilie este prezentată dramatic. Nu are nici o introducere, nimic cu privire la chemarea profetului, nimic cu privire la experienţele lui de mai înainte. El este amintit pe nume ca unul dintre locuitorii Galaadului şi apoi se află înaintea împăratului, prezentând solemna lui solie de judecată ce avea să vină. În singurătatea munţilor Galaadului, inima lui Ilie a fost adânc mişcată când cugeta la mereu crescândul curent de apostazie care inunda ţara. Sufletul lui a fost îndurerat şi indignarea lui, trezită, şi el s-a rugat foarte serios ca ceva să se întâmple spre a se opri curentul răului – ca, dacă este necesar, să vină judecăţi ca poporul să-şi vină în fire şi să-i ajute să vadă nebunia încrederii în Baal. Rugăciunea lui a fost ascultată şi Ilie a fost trimis el însuşi la împărat, cu înfiorătoarea solie de judecată care avea să vină (vezi PK 119, 120).

Nici rouă, nici ploaie. Baal era adorat ca izvorul vieţii şi binecuvântării, ca marele zeu al furtunii care aproviziona pământul cu umezeală, şi făcea ca ţara să rodească. Acum Israel trebuia să

înveţe că Baal nu putea procura aceste binecuvântări. Vezi o hartă a locurilor pe unde a călătorit Ilie


2 Și cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie cu aceste vorbe:
3 „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit și ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în fața Iordanului.

Pleacă de aici. Nu era timp de pierdut. Înainte ca împăratul să-şi revină spre a-l prinde pe profet, să-l condamne la moarte, el era deja plecat. Domnul l-a îndemnat să apuce pe drumul spre Valea Iordanului, la pârâul Cherit. Localizarea exactă este necunoscută, dar probabil că a fost într-o liniştită trecătoare adâncă, mult îndepărtată de circulatele căi de comunicaţie ale oamenilor.


4 Vei bea apă din pârâu, și am poruncit corbilor să te hrănească acolo.”

Corbii. Vremurile erau ciudate, iar inimile oamenilor, înăsprite. Dacă era să se facă o lucrare bună, trebuia ca Dumnezeu Însuşi să se manifeste pe căi cu totul neobişnuite. Orice măsuri s-ar fi luat şi pentru oricât de îndelungat timp, Dumnezeu avea să dovedească înaintea naţiunii, că El era Dumnezeu şi că El va purta de grijă de cei ai Lui.


5 El a plecat și a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus și s-a așezat lângă pârâul Cherit, care este în fața Iordanului.
6 Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața și pâine și carne seara, și bea apă din pârâu.
7 Dar după câtăva vreme, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în țară.

A secat. Cuvântul lui Ilie către împărat au avut un efect imediat. Din clipa în care au fost pronunţate cuvintele, n-a mai fost ploaie şi toată ţara a ajuns uscată şi vestejită. Împăratul şi poporul au refuzat să creadă că seceta era judecata lui Dumnezeu. El insista că Baal şi Astarteea le vor da totuşi ploaia dătătoare de viaţă. Apoi a secat până şi pârâul Cherit.


8 Atunci cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:
9 „Scoală-te, du-te la Sarepta, care ține de Sidon, și rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”

Sarepta. Un oraş de coastă în Fenicia la 9 mile (14,4 km) sud-sudvest de Sidon şi 13,5 mile (21,6 km) nord-nordest de Tir. În acest oraş din chiar inima ţării stăpânite de împăraţii lui Baal, Ilie a fost trimis spre a fi hrănit de o văduvă care nu era israelită. Cu siguranţă că Ahab niciodată nu l-ar fi căutat acolo. Astăzi, Sarepta este un mic sat, cunoscut sub numele de Şarafand S\arafand.


10 Ilie s-a sculat și s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetății, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o și a zis: „Du-te și adu-mi, te rog, puțină apă într-un vas, ca să beau.”

Strângea lemne. Aceasta este una dintre cele mai obişnuite scene din ţările Orientului, unde combustibilul este puţin. Femei şi copii caută peste tot, câteva surcele sau ceva iarbă care să poată fi folosite la aprinsul focului.


11 Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou și a zis: „Adu-mi, te rog, și o bucată de pâine în mâna ta.”

O bucată de pâine. Domnul a fost cel care a îndemnat pe profet să facă această cerere de a i se da pâine. El cunoştea exact situaţia existentă, cumplita sărăcie a văduvei şi nevoia de pâine a profetului. Găsindu-se într-o astfel de nevoie disperată, se va simţi văduva în stare să refuze pe propriul ei fiu, pentru a da unui străin dintr-o altă ţară?


12 Și ea a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală și puțin untdelemn într-un ulcior. Și iată, strâng două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce și voi pregăti ce am pentru mine și pentru fiul meu: vom mânca și apoi vom muri.”
13 Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te și fă cum ai zis. Numai, pregătește-mi întâi mie, cu untdelemnul și făina aceea, o mică turtă și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău.

Pregăteşte-mi întâi mie. Cererea era o încercare a credinţei. Văduva tocmai explicase dificila ei situaţie materială. Provizia ei săracă era aproape gata – rămânând doar pentru încă o singură şi ultimă mâncare amărâtă şi apoi, moartea prin înfometare.


14 Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: „Făina din oală nu va scădea, și untdelemnul din ulcior nu se va împuțina până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului.”

Căci aşa vorbeşte Domnul. Cererea era însoţită de o făgăduinţă. Ei i s-a spus despre binecuvântările pe care le va aduce fapta ei de a da. Dumnezeu a făcut-o să înţeleagă clar că ea dădea profetului, El îi va reda mult mai mult decât dădea ea. Ea a făcut faţă încercării şi a fost bogat răsplătită.


15 Ea s-a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie. Și multă vreme a avut ce să mănânce, ea și familia ei și Ilie.

Şi multă vreme a avut ce să mănânce. Ea a mâncat pentru că a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu. Mii de oameni în jurul ei, acei care s-au încrezut în Baal, mureau de foame. Când a venit cererea de a da, ea avea numai atât cât să mai facă o ultimă mâncare pentru ea şi fiul ei. Dar când a dat, a avut din destul pentru ea şi toată casa ei, precum şi pentru profet, timp de multe zile. Ea a găsit viaţă şi binecuvântare din cauza credinţei ei în Dumnezeu. Cine dă cu mână largă, ajunge bogat. (Proverbe 11:24)


16 Făina din oală n-a scăzut, și untdelemnul din ulcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.

N-a scăzut. Magazia lui Dumnezeu niciodată nu se goleşte. Domnul este izvorul tuturor binecuvântărilor. Acei care învaţă să se bizuiască pe El, vor găsi chiar în această viaţă bucurie deplină şi binecuvântare, pe care dispreţuitorii harului Său nu le pot cunoaşte (vezi Matei 6:25,33).


17 După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Și boala lui a fost atât de cumplită, încât n-a mai rămas suflare în el.

S-a îmbolnăvit. Văduva avea toată dovada prezenţei şi binecuvântării lui Dumnezeu şi, totuşi, fiul ei a fost doborât. Întristare şi moarte vin în căminele celor drepţi, ca şi în ale celor păcătoşi. Oricât de harnic şi consacrat poate fi cineva în serviciul Domnului, suferinţa şi nenorocirea, dezamăgirea şi pierderea pot să-i fie partea.


18 Femeia a zis atunci lui Ilie: „Ce am eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea și să-mi omori astfel fiul?”

Omule al lui Dumnezeu. Cuvintele indică spre credinţa femeii în Dumnezeu şi în Ilie, ca profet al Lui. Aceasta este o expresie remarcabilă de credinţă din gura femeii din Fenicia. Chiar înainte de sosirea lui Ilie, ea fusese o credincioasă în adevăratul Dumnezeu şi umbla în toată lumina care lumina cărarea ei (PK 129). Într-o vreme când Israel se îndepărta de Dumnezeu spre a se închina la Baal, o femeie din ţara lui Baal îşi dovedea credinţa ei în Dumnezeul lui Israel. Sămânţa semănată în cele mai nepotrivite locuri poate să încolţească spre a aduce recolta harului ei.

Ca să aduci aminte. Cuvintele exprimă nenaturaleţea inimii întristate. Vizita lui Ilie adusese văduvei, viaţă, nu moarte, şi bucurie, nu tristeţe. În durerea ei cea mare, ea a legat necazul ei de profet şi de Dumnezeu şi simţea că judecata s-a abătut asupra ei, din cauză vreunui păcat din viaţa ei. Prezenţa profetului a făcut-o să aibă un simţământ mai adânc al păcatului şi privea acum la întristarea ei, ca la o pedeapsă de la Dumnezeu.


19 El i-a răspuns: „Dă-mi încoace pe fiul tău.” Și l-a luat de la sânul femeii, l-a suit în odaia de sus unde locuia el și l-a culcat pe patul lui.
20 Apoi a chemat pe Domnul și a zis: „Doamne Dumnezeule, oare atât de mult să mâhnești Tu chiar pe văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încât să-i omori fiul?”

A chemat pe Domnul. Un exemplu de felul cum, în prezenţa morţii, omul lui Dumnezeu poate să strige către El. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:16).


21 Și s-a întins de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul și a zis: „Doamne Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!”

S-a întins. Aceasta nu înseamnă că profetul a recurs la nişte mijloace naturale de reînviere a celui mort. Numai Dumnezeu, care a dat viaţa, poate reface viaţa. Ilie s-a rugat cu zel lui Dumnezeu ca El să readucă pe copil la viaţă.

Sufletul. Ebraicul nephesh nephesh. Acest cuvânt ebraic se găseşte de peste 700 de ori în VT şi a fost diferit tradus ca suflet (Geneza 2,7; 12,5.12 etc.), creatură, vieţuitoare (Geneza 1,21.24; 2,19; Levitic 11,46 etc.), oameni (Geneza 14,21; Iosua 20,9; Ieremia 43,6 etc.), cineva (Isaia 20,9), viaţă (Geneza 9,4; Exod 4,19; Iosua 2,14 etc.), mort, (Levitic 19,28; Numeri 9,6.7.10 etc.), înşişi (Isaia 46, 2) şi un număr de alte feluri. Din toate aceste diferite traduceri, traducerea viaţă probabil că ar fi cea mai potrivită în textul în discuţie. Traducerea suflet induce în eroare şi transmite multora ideea unei entităţi nemuritoare, capabilă de a exista conştientă, separată de corp. Ideea aceasta nu se găseşte în cuvântul nephesh nephesh. În toate cele peste 700 de locuri ale cuvântului niciodată această idee nu este asociată cu el sau implicată. Nici măcar o dată nephesh nephesh nu este numit nemuritor. A traduce nephesh nephesh cu viaţă este în armonie cu ceea ce au făcut traducătorii Bibliei în 119 alte locuri. Un exemplu de seamă se află în 1 Regi 19,4 în care Ilie declară: Acum, Doamne, ia-mi sufletul (în engleză, my life, ebraicul nephesh nephesh). Aici, traducătorii au folosit corect cuvântul viaţă. Pentru o discutare în continuare a problemei, vezi cele despre Geneza 35,18.


22 Domnul a ascultat glasul lui Ilie, și sufletul copilului s-a întors în el, și a înviat.

A înviat. Prin rugăciunea credinţei, femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi (Evrei 11,35). Această minune a fost făcută într-un timp de criză în istoria lui Israel şi a lumii. Credinţa în Dumnezeu era la un nivel scăzut. Oamenii priveau la forţele naturii ca izvor al vieţii şi al vindecării. Ei aveau nevoie ca atenţia lor să fie îndreptată spre Dumnezeu şi să înveţe că El este Cel care dă viaţă şi că El avea putere nu numai să vindece pe bolnavi, ci şi să învie morţii. Ştirea despre astfel de minune nu putea fi ţinută sub tăcere. Aici era ceva ce Baal niciodată nu putea să facă. Pe măsură ce oamenii aflau că, prin puterea lui Dumnezeu, fiul văduvei fusese înviat din morţi, puterea lui Baal începea să fie frântă.


23 Ilie a luat copilul, l-a coborât jos în casă din odaia de sus și l-a dat mamei sale. Și Ilie a zis: „Iată, fiul tău este viu.”

Fiul tău este viu. Câte mame cu inima îndurerată doresc să audă cuvinte ca acestea. Dar aceleaşi cuvinte îmbucurătoare care au fost auzite atunci, le vor auzi multe mame în viitorul apropiat. Ce binecuvântări neaşteptate şi favoruri au venit asupra văduvei din Sarepta, ca rezultat al credinţei şi ospitalităţii ei. Ea şi-a împărţit ultima ei mâncare cu profetul şi i-a dat un loc în căminul ei umil. În schimb, copilul ei a fost readus la viaţă. Cine primeşte un prooroc în numele unui prooroc, va primi răsplata unui prooroc. (Matei 10,41; vezi şi Isaia 58,10,11)


24 Și femeia a zis lui Ilie: „Cunosc acum că ești un om al lui Dumnezeu, și cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!”

Cunosc acum. Văduva avusese cea mai neobişnuită confirmare a exactităţii cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu promisese şi El a lucrat pentru ea, în conformitate cu făgăduinţa Lui. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt totdeauna sigure. Este bine ca fiecare copil al lui Dumnezeu să ţină tare la mărturisirea lui de credinţă, fără să se clatine, pentru că credincios este Cel care a făcut făgăduinţa (Evrei 10:23). Chiar dacă Domnul n-ar face nici o minune pentru noi, aşa cum El a făcut pentru văduva feniciană, există mii de căi prin care fiecare copil al Său poate cunoaşte că, într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat. Dumnezeu este tot atât de bun, de puternic şi de aproape de noi astăzi, cum a fost faţă de văduva din Sarepta şi tot atât de interesat să se îngrijească de orice nevoie a noastră (vezi Matei 6:25-34).

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1–24PK 119–132

1 EW 162; PK 116, 121; 3T 263, 273

3, 4 PK 122

3–63T 288

4 MH 202

6 EW 56; 4T 253

7–93T 288

9 AA 416, 430; DA 238; 3T 274

9–11PK 129

9–162T 29

12–14PK 130

12–156T 345

15–24PK 131; 6T 346