1 Corinteni 15

Copyright © Radio Vocea Speranței

1Vă fac cunoscut, fraţilor, Evanghelia pe care v-am propovăduit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas 2şi prin care sunteţi mântuiţi, dacă o ţineţi aşa după cum v-am propovăduit-o; altfel, degeaba aţi crezut. 3V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; 4că a fost îngropat, şi a înviat a treia zi, după Scripturi; 5şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. 6După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. 7În urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. 8După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie. 9Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port numele de apostol, fiindcă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. 10Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine. 11Astfel, dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim, şi voi aşa aţi crezut. 12Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor? 13Dacă nu este o înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. 14Şi, dacă n-a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră. 15Ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos, când nu L-a înviat, dacă este adevărat că morţii nu învie. 16Căci, dacă nu învie morţii, nici Hristos n-a înviat. 17Şi, dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, 18şi prin urmare, şi cei ce au adormit în Hristos sunt pierduţi. 19Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! 20Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. 21Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. 22Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; 23dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. 24În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. 25Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. 26Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. 27Dumnezeu, în adevăr, „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că afară de Cel ce I-a supus totul. 28Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi. 29Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi? 30Şi de ce suntem noi în primejdie în orice clipă? 31În fiecare zi eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraţilor, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru. 32Dacă, vorbind în felul oamenilor, m-am luptat cu fiarele în Efes, care-mi este folosul? Dacă nu învie morţii, atunci „să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri”. 33Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. 34Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun. 35Dar va zice cineva: „Cum învie morţii? Şi cu ce trup se vor întoarce?” 36Nebun ce eşti! Ce semeni tu nu învie, dacă nu moare mai întâi. 37Şi când semeni, semeni nu trupul care va fi, ci doar un grăunte, cum se întâmplă: fie de grâu, fie de altă sămânţă. 38Apoi Dumnezeu îi dă un trup, după cum voieşte; şi fiecărei seminţe îi dă un trup al ei. 39Nu orice trup este la fel; ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor. 40Tot aşa, sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este strălucirea trupurilor cereşti, şi alta a trupurilor pământeşti. 41Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor; chiar o stea se deosebeşte în strălucire de altă stea. 42Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire, şi învie în neputrezire; 43este semănat în ocară, şi învie în slavă; este semănat în neputinţă, şi învie în putere. 44Este semănat trup firesc, şi învie trup duhovnicesc. Dacă este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc. 45De aceea este scris: „Omul dintâi, Adam, a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. 46Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă. 47Omul dintâi este din pământ, pământesc; Omul al doilea este din cer. 48Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. 49Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc. 50Ce spun eu, fraţilor, este că nu poate carnea şi sângele să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu; şi că putrezirea nu poate moşteni neputrezirea. 51Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, 52într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. 53Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. 54Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. 55Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” 56Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea. 57Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! 58De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.